Secretariatul Provincial pentru Finanţe

Secretariatul Provincial pentru Finanţe în conformitate cu legea şi Statutul, efectuează activităţi ale administraţiei provinciale în domeniul finanţelor şi economiei precum şi activităţi din domeniul activităţilor legate de buget şi trezorerie, în conformitate cu legea.

Secretariatul Provincial pentru Finanţe: efectuează activităţi din domeniul fiscal şi analize macroeconomice; urmăreşte sistemul veniturilor şi cheltuielilor publice şi reglementările prin care au fost introduse şi, în caz de nevoie, iniţiază modificarea lor; urmăreşte perceperea impozitului în teritoriul P.A. Voivodina şi analizează potenţialul fiscal al comunelor şi oraşelor şi despre aceasta informează Guvernul Provincial; urmăreşte, analizează poziţia regiunilor în baza indicilor economici şi de altă natură, cooperează cu Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Regională şi cu agenţiile de dezvoltare regionale; participă la cooperarea interregională şi la cooperarea cu comunităţile teritoriale din alte state în vederea atragerii investiţiilor străine, a donaţiilor şi a altor forme de ajutor pentru dezvoltare şi conformează activităţile în domeniul asigurării, folosirii şi monitorizării realizării investiţilor şi a altor forme de ajutor.

Secretariatul Provincial pentru Finanţe exercită controlul bugetar de inspecţie cu privire la legalitatea cheltuielilor bugetului P.A. Voivodina şi folosirea lui conform destinaţiei; exercită controlul asupra aplicării legii în domeniul gestiunii material-financiare şi folosirii mijloacelor de către beneficiarii bugetari, organizaţii, întreprinderi, persoane juridice şi alţi subiecţi conform destinaţiilor şi reglementărilor prin care se stipulează sistemul bugetar. Secretariatul Provincial pentru Finanţe pregăteşte acte pentru Adunare şi Guvernul Provincial, în limitele competenţelor sale şi efectuează şi alte activităţi care îi sunt încredinţate prin lege, Statut şi alte reglementări.